luni, 2 decembrie 2013

Tragedie La Curtea De Argeş – Copil De 14 Ani Spânzurat În Casă

Tragedie într-o familie de argeşeni din Curtea de Argeş. Astăzi de dimineaţă, fiica mijlocie, Maria Adelina Ioniţă, în vârstă de 14 ani, a ales să-şi puncă capăt zilelor şi s-a spânzurat de clanţa de la uşa dromitorului.
DSCF0570Trupul  al fetei a fost găsit de sora sa mai mică. Aceasta a anunţat imediat medicii însă, conform declaraţiilor celor de la ambulanţă, fata decedase. “Ne-am prezentat imediat la faţa locului (având în vedere că locuinţa fetei este la cinci metri de sediul ambulanţei) şi conform procedurii am făcut manevre de resuscitare timp de 37 de minute. Din păcate nu s-a mai putut face nimic decât să se constate decesul”, a declarat medicul Viorel Cârstea.

Un copil care nu ieşea în evidenţă
Fata care a ales să-şi pună capăt zilelor era elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială Carol I iar directorul instituţiei de învăţământ a rămas uimit când a aflat, de la presă, de tragedia produsă. “Era o elevă liniştită, cuminte, nu se evidenţia în nici un fel, nu a avut probleme..” a declarat răvăşită Sorina Ştirboiu, directorul şcolii.
Diriginta fetei, profesor de engleză, nu a putut spune nici un cuvânt, intrând practic în stare de şoc imediat după aflarea veştii.
Nici colegilor nu le-a venit să creadă de ce Adelina nu a fost astăzi la şcoală. Unii dintre ei au povestit că fata a acuzat dureri de cap şi era destul de tristă vineri însă nu a dat de înţeles despre gestul la care avea să recurgă.
Colegii mai spun că adolescenta era într-o trupă de dans din municipiul Curtea de Argeş, fiind o fată plină de viaţă.  Provenea dintr-o familie modestă, mama fiind vânzătoare la un magazin din oraş iar tatăl plecat în Tenerfie pentru a munci şi a asigura confortul familiei sale.
Oamenii legii au demarat o acnhetă pentru a stabili cu exactitate motivele pentru care fata, la doar 14 ani, şi-a luat viaţa. Trupul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării necropsiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu