"Ce ne putem dori la sfârşitul unui an, care nu la voia întâmplării a fost greu? Binecuvântare, bunătate, iertare, iubire nesecată, sănătate şi fericire. Este un moment în care ne gândim la toţi cei apropiaţi, dar şi la cei ce ne-au părut duşmani şi îi rugăm pe toţi pentru împăcare, îi cinstim cu respectul şi cu bunătatea noastră, pentru a trece în Anul Nou 2011 curaţi lumeşte şi cu sufletul împăcat. Să privim cu speranţă spre acesta şi fie să deschidem braţele cu toată lumina de care ne simţim în stare, iar îmbrăţişarea noastră caldă, vorba bună şi gândul curat să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi şi întreaga lume! LA MULTI ANI, SUFLETE DRAGI!!!!"
Va doresc inca odata LA MULTII ANII!!
O zi superba Alexandru Dinet
vineri, 31 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Ce cadourii vrei sa ati aduca Mos Craciun?
Ce cadou ai vrea sa ati puna Mos Craciun anul acest sub pomul de iarna???
Oare Mosul anul acesta va simti criza din Romania sau va fi mai bogat ca anul trecut.
Din partea mea Alex va doresc un Craciun Fericit si un Nou am plin de bucurii si multa multa sanatate!!
SARBATORII FERICITE!!!
Eu va astept cu raspunsurile voaste putin mai jos la sectiune ``Trimiteti un comentariu``
O seara buna! Alexandru Dinet.
Oare Mosul anul acesta va simti criza din Romania sau va fi mai bogat ca anul trecut.
Din partea mea Alex va doresc un Craciun Fericit si un Nou am plin de bucurii si multa multa sanatate!!
SARBATORII FERICITE!!!
Eu va astept cu raspunsurile voaste putin mai jos la sectiune ``Trimiteti un comentariu``
O seara buna! Alexandru Dinet.
joi, 16 decembrie 2010
duminică, 12 decembrie 2010
Viata unui Emo ! Imagini socante!...
sâmbătă, 4 decembrie 2010
joi, 2 decembrie 2010
Cele mai ciudate fotografii de Crăciun. Care este cea mai amuzantă?
O fotografie care înfăţişează membrii unei familii pozând de Crăciun îmbrăcaţi doar cu frunze sau un bebeluş care apucă sânul bunicii sunt doar două exemple ale celor mai ciudate poze de familie făcute cu ocazia sărbătorilor, scrie thesun.co.uk.
O zi buna sa aveti! Alexandru Dinet
O zi buna sa aveti! Alexandru Dinet
Abonați-vă la:
Postări (Atom)