duminică, 31 octombrie 2010

Exista in Romania!

Romania cu interfoane la pubelele de gunoi din fata bolcurilor!!
Cred ca imaginile spun totul :

Intamplator treceam prin fata unu bloc din oras si ma surprins aceasta chestie cu interfon la pubela de gunoi.




Voi ce parere aveti de aceasta modalitate de a putea intra pentru a pune gunoiul in pubela??

O zi buna sa aveti  Alexandru Dinet

duminică, 24 octombrie 2010

O fetiţă din Rusia s-a născut cu inima în afara corpului

Beersheba Mihitaryants, o fetiţă din Rusia, s-a născut cu o malformaţie întâlnită foarte rar: inima
 ei nu este în piept, ci în afara trupului, acoperită de o bucată de piele transparentă.

Părinţii micuţei, care are acum un an şi cinci luni, au avut parte de un adevărat şoc în momentul în care au văzut că inima copilului
 lor este în afara cutiei toracice. Fetiţa a suferit deja o primă operaţie, în urma căreia cordul i-a fost acoperit cu un strat protector, dar ea a mai fost programată la o serie de intervenţii chirurgicale, în urma cărora şi-ar putea pierde viaţa.

„Sunt medic
 de 15 ani, dar nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Am luat la rând toate cărţile medicale şi am căutat peste tot pe internet, dar nu am găsit nicăieri informaţii despre această malformaţie“, a spus Dmitri Noskov, unul dintre medicii care au consultat-o pe fetiţă.

Tragedie în fotbal! Șapte morți la un meci în Kenya!

Tragedie în fotbal! Șapte oameni au murit la meciul Gor Mahia cu AFC Leopards din campionatul Kenyan, după ce mai mulți spectatori au forțat porțile stadionului, încercând să intre fără bilet.

Potrivit cotidianului spaniol Marca, care citează oficialii partidei, un grup de suporteri a refuzat să plătească bilete la meci și a încercat să intre cu forța pe stadion. Astfel s-aprodus
 o busculadă la poarta stadionului în care șase oameni au murit pe loc iar unul la spital, câteva zeci de minute mai târziu.

Tuns şi excitat? Numai la salonul cu frizeriţe dezbrăcate!

tuns_2.jpg

Tuns şi excitat? Numai la salonul cu frizeriţe dezbrăcate! 


Un antreprenor din Polonia a găsit o modalitate inedită să atragă clienţi pentru frizeria sa.
Wojtek Wasilewski, un tânăr de 26 de ani, a deschis o afacere menită să-ţi ridice părul în cap şi apoi să te lase fără el.
Bărbatul a venit pe piaţa din Polonia cu un nou concept: frizeria Hotcut unde angajatele te tund în lenjerie intimă. Cu această ocazie, îţi clăteşti şi părul şi ochii!
Wojtek s-a chinuit timp de 18 luni să găsească coafezele dispuse să se dezbrace, însă într-un final eforturile lui au dat roade.
"Am vrut să tranform salonul într-un club pentru domni. Afacerea este înfloritoare. Telefonul sună în continuu. Şi nu sunt surprins, căci fetele sunt senzaţionale", a declarat antreprenorul.

Gigi Becali a vrut să se roage în Amsterdam

 
Patronul Stelei era curios să vadă ce se petrece în celebrul cartier din Amsterdam, dar s-a răzgândit când a aflat de la un nepot că acolo sunt droguri şi prostituate.
Supărat după înfrângerea cu Dinamo, Gigi Becali nu a mai vrut să meargă cu Steaua la meciul din deplasare cu Utrecht. Şeful din Ghencea s-a răzgândit în ultimul moment şi a însoţit, în cele din urmă, echipa în Olanda. De obicei, în deplasările din străinătate, latifundiarul din Pipera preferă să se odihnească, să viziteze biserici sau magazine.
De data aceasta, în Olanda, Gigi a avut o altă curiozitate. Fără să ştie despre ce este vorba, Becali a vrut să meargă la Amsterdam şi să viziteze Cartierul Roşu. "Ce e acolo? Am auzit că sunt biserici frumoase, hai să mergem să mă rog şi eu", a spus patronul "roş-albaştrilor", care a fost imediat atenţionat de unul dintre nepoţii din stafful tehnic. "Patroane, acolo nu e ceea ce crezi, acolo sunt droguri şi prostituate", iar în acel moment Gigi a luat foc. "De ce nu mi-aţi zis? Nu mai merge nimeni la Amsterdam, pe cine prind acolo îl dau afară", a încheiat şeful din Ghencea.
sursa: Cancan

miercuri, 20 octombrie 2010

Prostia Omeneasca in Direct!!! (coltul vesel)

Bine v-am regasit, mai jos vreau sa va arat ce inseamna ``prostia romaneasca`` :



O zi buna va doresc
Alexandru Dinet

Benone Sinulescu face 180 de grade: de la etno la rock!

benoneCantaretul de muzica populara Benone Sinulescu (73 de ani) a terminat de inregistrat doua noi albume, pe care urmeaza sa le lanseze pana la finele lui 2010.

Artistul care in urma cu mai bine de 10 ani canta etno dance impreuna cu Ro-Mania spera sa-si surprinda fanii cu noile sale materiale discografice.

"Voi lansa un album de colinde, iar cel de-al doilea va contine cateva melodii in alte stiluri muzicale, de exemplu balade sau chiar piese rock. Am vrut sa-mi schimb putin stilul, mai ales pentru publicul mai tanar. Am vrut si ca albumul sa contina un element de noutate. Va fi un adevarat soc pentru toti cei care imi iubesc muzica. Este bine ca uneori noi, artistii de muzica populara, sa mai schimbam stilul muzical pe care il abordam. Sunt foarte putini cei care mai asculta muzica populara", a declarat Benone Sinulescu.

marți, 19 octombrie 2010

VIDEO ​Ce spun tiganii romani din Spania despre expulzarile din Franta. Vezi cum arata viata intr-o chabola din Madrid si cum se fac bani cu “por favor”


 Romania are in Spania un contingent de peste 50 000 de tigani. Dupa scandalul expulzarilor din Franta in Spania, presa iberica a revigorat tema tiganilor romani cu o noua teza: un nou val de romi care vin din Franta. HotNews.ro a stat cateva ore printre tiganii romani dintr-o tabara ilegala din Madrid. Cat de integrati sunt ei, cum isi castiga traiul, cat de intemeiate sunt temerile presei spaniole, cum se raporteaza ei la expulzarile din Franta? 


Octombrie 2010 Madrid. Pe postul de televiziune Telecinco se difuzeaza un reportaj despre tiganii romani. "Mizerie incredibila. Sobolani si o infectie inimaginabila in centrul Madridului. Asta ne-au adus tiganii romani. Ei nu se adapteaza, sunt expulzatii Europei. Fura si jefuiesc lumea", asa isi incepe reportajul realizatoarea emisiunii Diario De. 40 de minute in care se vorbeste despre tiganii romani si problemele pe care le fac in Spania. Una din tezele reportajului era si aceea ca tiganii romani expulzati din Franta vor merge in Spania. Vezi aici reportajul televiziunii spaniole. In Spania traiesc 775 000 de tigani dintre care estimarile neoficiale spun ca peste 50 000 sunt tigani romani.

Tabra de tigani romani in Spania
Tabra de tigani romani in Spania
Foto: Hotnews
Acelasi Madrid, zona Las Tabla, la cateva minute de mers cu masina de zona centrala a capitalei. Langa o reprezentanta a unei companii de autovehicule, pe un teren viran, cateva zeci de tigani romani si-au organizat tabara lor ilegala. Viata lor se imparte intre cersit, colectat de fier vechi si diverse activitati. Spun ca cersesc fara nici o jena. Au locurile lor bine stabilite in centrul orasului. Familia Stanca din Ploiesti este una din multele familii de tigani din zona. "In Romania e saracie. Am venit aici pentru ca e mai bine, mergem la cerseala, facem un ban dar nu averi", spune Stanca Ion (40). Au apa si curent de la un adapost din zona. De-ale gurii gasesc de la restaurantele din zona, ce ramane de la mese sau produsele expirate care se arunca. Cat face un tigan intr-o zi la “por favor”? Ne spune o tiganca mai tanara. "Pai cam asa, 50 de euro. Dar nu merge prea bine. Abia ne ajung banii de mancare si pampersi".

Cat despre integrarea lor si locuri de munca, toti spun ca au incerca sa aiba o slujba stabila dar e criza, nu sunt destule locuri pentru spanioli. Casele tiganilor din tabere sunt denumite “chabolas” in spaniola. O chabola mai speciala, un autocar si o rulota stau parcate langa tabara. Un tanar ne povesteste de ceilalti tigani, cei rai. "Sunt multi care fura si se ocupa cu droguri. Jumatate dintre romi si romani fac asta. Cei care nu ma cunosc cand ma vad pe strada spun ca uite romanu' care fura", spune tanarul.

Cu toate ca privelistea din tabara e dezolanta si mizeria domneste in casutele lor de placaj si tabla, tiganii pastreaza curatenia. Au televizoare, PC ba chiar si laptop-uri. "Internet inca nu am", spune cu regret un alt tigan. Informatiile circula printre chabolas-urile lor. Stiu foarte bine si problematica expulzarilor din Franta. "Nu e corect ce s-a intamplat acolo. Nu trebuia sa ii expulzeze. Suntem in Europa. Au gresit frantujii", spune Ion Stanca. De aceeasi parere este si una din tigancile care locuiesc in autocar. Cu toate ca locuiesc ilegal, cersesc ilegal (in Spania cersitul este reglementat, poti sa te inregistrezi ca cersetor autorizat) tiganii din Las Tablas au pareri categorice despre semenii lor din Franta. "Aici nu. Sa vina doar aia care nu fac rele. Aia care nu dau in cap. Aia care…", explica unul din tigani. Politia si autoritatile ii viziteaza des dar nu sunt nici amendati nici fugariti de pe asezamantul lor. Se lasa seara in tabara de tigani romani care se pregatesc de masa si apoi de o noua zi de “por favor”.

Incercam sa developam imaginea tiganului roman din Spania prin ochii a doi jurnalist: Francisco Heranz, redactor sef El Mundo si Andrea Rizzi de la El Pais. “Fata de Franta si Italia situatia la noi e diferita. Avem o comunitate traditionala de romi care nu sunt romani si care este relativ integrata. Astfel dialogul dintre comunitate si autoritati e mai bun. Mediul politic a tratat chestiunea cu maturitate si ambele partide au mesaje corecte fata de acesta problema”, spune Andreea Ridzi de la El Pais.  Francisco Heranz, redactor sef El Mundo spune ca exista un vadit interes asupra posibilei migratii in masa a tiganilor romani din Franta in Spania. “Se discuta intr-adevar. Sigur ca exista un numar de romi care vin din Franta sa fure si sa comita alte infractiuni. Insa nu cred ca numarul este ingrijorator de mare. Nu stiu daca asta va deveni o mare tema de dezbateri”, spune jurnalistul Francisco Heranz.

Nicu Rosca
Nicu Rosca
Foto: Hotnews
Mergem mai departe si incercam sa aflam cum vede problema tiganilor un roman. Nicolae Rosca traieste in Spania de 8 ani si are propria afacere, un restaurant, langa El Mundo. “Tiganii sunt la fel de neintegrati si aici ca peste tot. Nu vor sa se spele, nu vor sa locuiasca in blocuri; lor le place in chabolas”, spune Nicu. Pentru el faptul ca tigani din Franta vor ajunge in Spania e deja o certitudine. “Dar am vazut deja ca au venit. Aici nu, dar in Catalunia da. Acolo se ajunge usor din Franta. Pai Sarkozy s-a batut cu toata Europa sa ii expulzeze; si i-a pus in cap pe toti. Aici, in Spania, asta nu o sa se intample niciodata”, mai precizeaza Nicu. In final el ne spune convins ca spaniolii fac diferenta dintre tiganii romani si romanii care duc o viata legala in Spania.

Incercam si o poza oficiala a tiganilor romani din Spania pe care ne-o prezinta Ambasada Romaniei.
“Nu ne-am confruntat cu situatii similare cu cele din Franta din acesta vara. Fenomenul asezarilor ilegale exista. Amploarea fenomenului este mai redusa fata de alte parti. Modul in care autoritatile spaniole au gestionat situatia a fost destul de ponderat ca sa nu se creeze situatii conflictuale. In privinta unui val din alte tari spre Spania, am verificat cu autoritatile de aici si nu exista fundament”, a declarat ambasadoarea Romaniei la Madrid, Maria Ligor.
Asculta aici declaratia integrala a ambasadoarei pe tema tiganilor romani 



De ce e o duc mai bine tiganii din Spania si nu exista situatii de conflict cu autoritatile asa cum ne spune reprezentantii ambasadei? Explicatiile sunt cat se poate simple si sunt rostite de catre mai toti reprezentantii autoritatilor spaniole. Spania face orice efort pentru a integra tiganii indiferent de costuri sau riscuri. O alta explicatie este si legislatia. Pentru furt exista un prag de 400 de euro. Daca furi mai putin de 400 de euro nu esti inchis ci doar amendat. Statisticile arata ca in Spania sunt inchisi putin peste 2000 de romani, nu se stie exact cati tigani sunt printre acestia. Cifra este insa infima raportata la cei peste 1 milion de romani de acolo. Cei mai multi tigani nu comit acte de violenta si asta tot din cauza legislatiei. In Spania, arestul preventiv merge pana la 2 ani cu posibilitatea prelungirii la inca 2 ani. Acest fapt este descurajant. Multi tigani, in special cei tineri, sunt implicati in grupuri infractionale care se ocupa cu furatul la bancomat. Unii dintre ei pot sa castige si cateva mii de euro din acest tip de infractiuni.

tiganii romani in Spania
tiganii romani in Spania
Foto: Hotnews
In final, developam filmul in doua nuante contrastante. Mai intai, o experienta personala a reporterului HotNews.ro. Intr-o dupa-amiaza in statia de metrou Atocha. Un el si o ea, tigani tineri. Isi aleg tinta: reporterul HotNews.ro care trecea prin dreptul lor cu un aparat foto dupa gat si o harta in mana. “Asta e! Dupa el!”, spun in romana. La usa de la tren, tanara cu o editie a El Pais cu care isi acoperea mana incearca sa pescuiasca portofelul. Fara succes. O alta nuanta mai pozitiva. O alta televiziune spaniola prezinta la prime-time un reportaj despre tigani. Povesti de succes ale integrarii acestora in societate. Un barbat isi paraseste chabola sa locuiasca la bloc. Zeci de tigani care asista la o predica despre cat de daunatoare sunt drogurile si la o slujba crestina. Printre aceste cazuri si un tigan roman care lucreaza pentru o fundatie si care a inceput sa se integreze.

O zi buna : 
Alexandru Dinet

Sursa: hotnews.ro

duminică, 17 octombrie 2010

Horoscopul zilei


Buna dimineata prieteni, astazi 18.10.2010 o sa va prezint horoscopul zilei:

Caracteristica zilei

Cuadratura Lunii cu Venus duce la scăderea simţului practic, dar creşte compasiunea şi sensibilitatea. Este o zi în care visele romantice au şanse să se transforme în realitate. Această configuraţie astrală nu este favorabilă deciziilor importante sau acţiunilor pe muchie de cuţit, mai ales în plan sentimental.
Berbec
S-ar putea să fiţi dezamăgit, pentru că o întâlnire de afaceri nu decurge cum aţi fi vrut. Nu este o zi prea bună pentru afaceri, dar puteţi petrece clipe plăcute alături de persoana iubită.
Taur
Deşi aveţi multă treabă, ar fi bine să mai reduceţi ritmul în care munciţi. În prima parte a zilei, sunteţi tentat să cheltuiţi cam mult. Încercaţi să fiţi mai prudent!
Gemeni
Vă recomandăm să nu începeţi activităţi noi, pentru că aveţi tendinţa să vă grăbiţi. Astăzi sunteţi cu capul în nori şi riscaţi să neglijaţi problemele importante. Ar fi bine să vă faceţi o listă de priorităţi.
Rac
Deşi cei din jur nu prea vă apreciază ideile la adevărata lor valoare, nu este cazul să vă indispuneţi. Vă recomandăm să nu semnaţi documente oficiale şi să nu începeţi afaceri! Puteţi avea mari satisfacţii pe plan sentimental.
Leu
Dimineaţă vă lipseşte simţul practic şi vă irosiţi energia. Colegii vă înţeleg şi încearcă să vă ajute. Vă recomandăm să fiţi prudent. Nu refuzaţi ajutorul celor din jur!
Fecioară
Vi se modifică programul pe neaşteptate, dar schimbările sunt de bun augur. Aveţi şansa să faceţi cunoştinţă cu o persoană cu experienţă, care vă ajută într-o afacere. Vă sfătuim să nu luaţi hotărâri la nervi.
Balanţă
Vă recomandăm să nu începeţi activităţi noi astăzi, pentru că puteţi să vă loviţi de obstacole neprevăzute. De dimineaţă s-ar putea să vă încurce planurile câteva drumuri scurte, pe care nu le puteţi evita. Amânaţi activităţile dificile, care necesită o concentrare intensă!
Scorpion
De dimineaţă sunteţi hipersensibil şi agitat, nu vă simţiţi în apele dumneavoastră. Vă recomandăm să nu luaţi decizii importante, pentru că nu aveţi un contact prea bun cu realitatea. Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu cei din jur!
Săgetător
S-ar putea ca în prima parte a zilei să aveţi mici probleme în cămin. Vă recomandăm să le trataţi cu calm. Un gest tandru sau o vorbă bună vă pot ajuta să evitaţi o ceartă. Financiar nu staţi prea bine, dar fiţi optimist! Banii vor apărea când veţi avea nevoie.
Capricorn
Dimineaţă sunteţi obosit şi confuz, cu un simţ practic scăzut. Evitaţi să luaţi decizii importante! Vă sfătuim să vă odihniţi mai mult şi să vă limitaţi la activităţi de rutină.
Vărsător
Zi favorabilă întâlnirilor cu prietenii şi cu persoana iubită. După-amiază, s-ar putea să primiţi o sumă importantă de bani de la o persoană mai în vârstă din familie. Sunt şanse să vi se propună o colaborare, dar vă sfătuim să nu vă pripiţi. Nu este exclus să aveţi probleme din cauza unei femei impulsive.
Peşti
Aveţi tendinţa să fiţi idealist şi să credeţi că puteţi rezolva totul, foarte uşor. Fiţi mai realist, ca să nu aveţi surprize neplăcute! Vă sfătuim să aveţi grijă ce spuneţi, pentru că riscaţi să jigniţi o persoană mai în vârstă. Nu încercaţi să vă impuneţi punctul de vedere!

“Patrulele Şcolare”, sprijite de poliţişti, “au intrat în pâine”



Atenţie şoferi, trebuie să opriţi la semnalele micilor poliţişti! De joi, Poliţia Rutieră a readus în şcolile din România patrulele de circulaţie formate din elevi de la şcolile generale. Înarmaţi cu palete reflectorizante, copiii vor dirija traficul la câteva treceri de pietoni, supravegheaţi de agenţii de circulaţie. “Patrulele şcolare au fost înfiinţate pentru siguranţa elevilor, la sosirea şi ieşirea de la şcoală. Numai împreună cu agenţii de Poliţie Rutieră, micuţii vor putea opri circulaţia la trecerile pentru pietoni sau la colţul străzii pentru traversare”, ne-a declarat comisarul-şef Cristian Puicănescu, şeful Biroului Rutier. Potrivit poliţiştilor, activarea patrulelor şcolare se face în baza planului “Şcoli în siguranţă”, iar rolul acestora este acela de a-i conştientiza micii pietoni cu privire la respectarea normelor rutiere şi reducerea implicării în accidente. Această măsură a fost luată ca urmare a numărului mare de accidente în care sunt implicaţi minori, în perioada anului şcolar. Din datele poliţiştilor reiese că, la nivel naţional, peste 600 minori au fost implicaţi anul acesta în evenimente rutiere produse din vina lor.

Trabant 601 (coltul vesel)




Sperca va placut videoclipul

O zi buna Alexandru Dinet

Romania fara spatii pentru publicitate si anunturii

Bine v-am gasit dragii mei! De aceasta data revin cu un lucru foarte amuzant, zilele trecute treceam cu un prieten prin bucuresti , ne-am opritla un semafor si din intamplare vad o masina cu un anunt pe ea imaginea o vedeti in stanga. Stau si ma gandesc oare cel care a lipit anuntul pe masina aia nu o fi gasit un loc special amenajat pentru publicitate si sia gasit pe rabla aia de masina. Asta este Romania noastra in care traim plina de mizerii de gunoaie de gropi in primul rand pt ca la noi nu se merita sa ati cumperi o masina scumpa pt ca in cateva luni va trebui sa o duci la service. Aceasta este Romania in care traim.

O zi buna Alexandru Dinet

"Baba porno", boboacă la Drept

Prima nevastă a lui Mihai Necolaiciuc, care a fost poreclită de răutăcioşi "baba porno" după ce a făcut furori la un casting XXX, se face avocată.

 Doina-Vivianne Ivanova (53 de ani), despre care CANCAN a dezvăluit în 2008 că a participat la un casting de filme porno, revine în centrul atenţiei. De această dată nu în calitate de actriţă XXX, ci... de studentă eminentă. CANCAN a aflat că femeia, care are mai multe dosare pe rol la Tribunalul Bucureşti, s-a lăudat în timpul unui proces că ea n-are nevoie de avocat, fiindcă este studentă la Drept şi are cunoştinţe juridice temeinice. "Onorată instanţă, eu nu sunt o oarecare. Ştiu şi eu câte ceva despre lege, fiindcă sunt studentă la Drept", a mărturisit Doina Ivanova în faţa preşedintelui instanţei.
Doina Ivanova a devenit cunoscută după ce a apărut într-un pictorial deocheat, în 2008. Atunci, reporterii CANCAN au descoperit că tânăra speranţă a industriei porno româneşti era nimeni alta decât fosta soţie a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR, care e acuzat de un prejudiciu de 111 milioane de dolari în 16 dosare penale. Anul trecut, Necolaiciuc a fost arestat de agenţii federali americani, în Florida, însă nu pentru acuzaţiile pe care i le aduc românii, ci pe motiv de încălcare a legilor imigraţiei.
sursa: Cancan333546_baba_porno.jpg

Reactii dupa Festivalul de la Breaza

In urma festivalului din 14 octombrie de la Breaza, nu au lipsit nici reactiile venite din partea presei. Insa ce este mai interesant este faptul ca reactiile au venit chiar din partea unui ziar de scandal de amploare cu este CANCAN-ul.
Articolul prezentat in Cancan era intr-un mod malitios, relatand urmatoarele:
Trăistariu a făcut playback la bâlci!
După ce a reprezentat România la Eurovision, în 2006, Mihai Trăistariu a mai coborât ştacheta şi acceptă să cânte pe unde e invitat. Fără aere de mare vedetă, el a susţinut un recital la un târg de legume din Breaza.
Efort. Cântăreţul s-a străduit să încălzească atmosfera la Zilele Oraşului Breaza
Efort. Cântăreţul s-a străduit să încălzească atmosfera la Zilele Oraşului Breaza.
În fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza au loc Zilele Oraşului şi este deschis un târg de legume pentru gospodinele care îşi pun conserve pentru iarnă. Mihai Trăistariu a fost chemat să încălzească niţel atmosfera şi a cântat muzică populară în faţa câtorva zeci de spectatori, care mai de care mai ameţiţi de frigul de afară şi de vinul fiert. Pentru că s-a operat în urmă cu zece zile de amigdalită, Trăistariu a făcut playback. Cu toate acestea, a fost aplaudat şi asaltat de fani pentru autografe.

Sursa: http://cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/traistariu-a-facut-playback-la-balci-128833.html
Comentariile venite din partea cititorilor acestui articol nu au intarziat nici ele sa apara, toate fiind de partea lui Mihai Traistariu. Insa avand de-a face cu un ziar de scandal nu ne mira rautatea celor ce au scris acest articol.
Pe cealalta parte avem un alt articol insa de aceasta data un articol pertinent venit din partea Elei Dobra, jurnalist de profesie, fiind “ochiul critic” al activitatilor ce se desfasoara pe Valea Prahovei.
Pe blogul Elei putem citi:
Că a făcut Trăistariu playback. Am fost acolo si mie nu mi s-a părut playback decât la Tornero. Omul şi-a scos amigdalele de curând. Oricum, 3-0 pentru Breaza. Câmpina nu a apărut în Cancan cu playback-ul Andei Adam.
Sursa: http://eladobre.wordpress.com/2010/10/16/a-aparut-balciul-din-breaza-in-cancan/
Asadar, si cu bune si cu rele, dar mai mult cu bune, Festivalul din Breaza a fost un real succes, un festival de unde toata lumea a fost multumita si care a adunat un numar mare de spectatori veniti atat din Breaza cat si din jonele limitrofe.
In “Ziarul de Breaza” va urma sa apara un articol amplu despre acest minunat eveniment ce isi propune an de an sa se extinda si sa devina un festival cu traditie iar pe scena lui sa fie prezenti cat mai multi artisti de valoare. RADIO ROMANIA ONLINE de asemenea a transmis in direct intreg festivalul iar ascultatorii au avut parte de o multime de surprize pregatite de echipa RRO.
Un lucru de remarcat este bunul simt de care a dat dovada Mihai Traistariu. Inconjurat de o multime de fani acordand autografe si interviuri, Mihai a multumit tot publicul spectator cu vocea lui minunata, nefacand playback.
In cadrul acestui festival din partea RADIO ROMANIA ONLINE au mai fost prezenti numerosi artisti, remarcat fiind prin vocea lui un tanar sosit din Bucuresti, Player One.
A surprins in acest fel toti spectatorii dar mai ales spectatoarele ce nu au incetat sa-l felicite si sa-i ceara autografe. Alexunder Brown de asemenea a surprins prin mixajele sale si muzica de club oferita publicului spectator. Insa o prezenta de remarcat a fost aceea a lui Marius Baldovin ce a interpretat 6 piese etno atragand o multime de aplauze venite din partea celor ce indragesc acest stil muzical.
Nici stilul de dans al lui Michael Jackson nu a lipsit, acesta fiind prezent pe scena prin trupa de dans FreakShow din Campina, tinerii din aceasta trupa uimint nu numai pe cei prezenti ci si pe Mihai Traistariu ce a tinut sa ia contact cu ei pentru o eventuala colaborare cu acestia.
Totul a decurs perfect, muzica a fost excelenta, sonorizarea buna iar mai ales vremea superba. Intr-un cuvant concretizand tot: EXCELENT.
Pentru editia a VII-a a Festivalului de Folclor “Calabreaza” de anul viitor, organizatorii si-au propus sa surprinda brezenii si nu numai cu nume sonore si multe alte surprize. Desi la capitolul “publicitate” a evenimentului in acest an nu a fost un capitol prea stralucit, la anul publicitatea acestuia va fi mai ampla.
Pana la o noua reauzire si la o noua revedere, eu va doresc sa aveti
O zi buna,
Alexandru Dinet


Articol preluat de pe http://laurentiupintoi.wordpress.com

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Adio Cobra! Regrete Eterne!! (Video by Alex din Curtea de Arges)

Buna ziua dragii mei!! Pentru cine vrea sa il pastreze in inima si in suflet pe dragul nostru coleg Cobra am pus la dispozitie cateva poze pe piesa lui preferata cu care intra mereu in emisie la Radio Romania Online.
Dumnezeu sa te ierte!!! COBRA!!!  



Va astept cu un ultim mesaj pt Cobra al nostru! :(
O zi buna Alexandru Dinet

vineri, 15 octombrie 2010

ANUNT IMPORTANT !

In atentia Ascultatorilor RRO ,

Radio Romania Online isi incheie activitatea  pentru 24 de ore , incepand din seara aceasta orele 0.00 pana maine seara orele 0.00 .

IN MEMORIAM colegului nostru Dj Cobra (Sangeorzan Nicolae ) , s- a decis ca radioul sa fie oprit .

Echipa Radio Romania Online este alaturi de familia indurerata si transmite condoleante !

Multumim de intelegere .

Tanarul mort in accidentul de la Cosbuc va fi condus maine pe ultimul drum

Rudele si prietenii tanarului Nicolae Sangeorzan, in varsta de 27 de ani, care a murit in urma cu doua zile intr-un accident rutier nu se mai opresc din plans! Astazi au ajuns din Anglia sotia si copilul tanarului...
In urma cu doua zile, pe DN 17 C, intre localitatile Cosbuc si Salva, a avut loc un tragic accident rutier in care un tanar de 27 de ani - Nicolae Sangeorzan si-a pierdut viata.
In timp mergea spre casa parinteasca la volanul unui autoturism inmatriculat in Anglia, tanarul sofer a intrat intr-un TAF care descarca lemne si care a iesit in carosabil fara sa se asigure. Dupa impact, soferul a murit pe loc.
Nicolae Sangeorzan, in varsta de 27 de ani, era din Cosbuc si se indrepta spre casa… De mai bine de doi ani era plecat la munca in Anglia, impreuna cu sotia. Aici a venit pe lume si baietelul familiei Sangeorzan.
Tanarul decedat lucra la un post de radio dedicat comunitatii romane. In urma cu cinci zile, acesta a venit in tara sa-si vizite parintii si urma sa plece in Anglia luni, acolo unde-l astepta sotia si copilul. Din pacate Nicolae nu a apucat sa stea cu familia decat trei zile...
Parintii tanarului sunt zdrobiti de durere. Astazi a ajuns in tara si sotia cu baietelul lui Nicolae, iar maine va avea loc inmormantarea.


Articol preluat de pe :  http://www.bistriteanul.ro

Cobra vei ramane in sufletele noastre etern!!!

Dragi prieteni dupa cum ati aflat si voi echipa Radio Romania Online se afla cu un coleg in minus, este vorba despre Sangeorzan Nicolae sau Dj COBRA cum il stiti uni dintre voi... deeacea am publicat cateva imagini de la festivalul de la Cosbuc chiar in apropiere unde sa intamplat si tragicul accident as mai avea de scris dar sincer mie unul nu imi vine sa cred ca al nostru Cobra nu mai e printre noi :(( :(( Din partea mea Regrete eterne Familie.









Draga Cobra vei ramane in sufletul meu si in sufletul tuturor Etern!!!
Dumnezeu sa te ierte.... si sa te duca acolo sus la ingeri prietene Drag!!! :(:(:(:(

O seara placut!
Alexandru Dinet.

joi, 14 octombrie 2010

Festivalul de la Breaza...Editia a VI-a

Salutare prieteni am sa va prezint cateva poze de la minunatul festival de la Breaza:








O sa mai revin cu imagini cat si video si multe multe informatii....

O zi buna  Alexandru Dinet

miercuri, 13 octombrie 2010

COBRA din Londra nu mai e printre noi…


În seara zilei de 13 octombrie, în jurul orei 18.00 ora României, colegul nostru Sângeorzan Nicuşor s-a stins din viaţă în urma unui grav accident rutier. Conform www.bistriteanul.ro , “In urma cu putin timp, pe DN 17, intre localitatile Salva si Cosbuc a avut loc un accident rutier in urma caruia o persoana a ramas incarcerata.UPDATE: Un tanar de 27 de ani si-a pierdut viata in accident, dupa ce a intrat intr-un TAF.

O masina de descarcerare si una SMURD apartinand ISU Nasaud au plecat in urma cu putin timp catre Cosbuc unde, pe DN 17 C, intre Salva si Cosbuc, a fost anuntat un accident rutier in urma caruia o persoana a ramas incarcerata.

Vom reveni cu amanunte.

UPDATE: 20.40
Un tanar de 27 de ani din Cosbuc a murit in accident. Tanarul venea dinspre Cosbuc si mergea spre Salva. Din primele informatii reiese ca a intrat intr-un TAF care descarca niste lemne si era iesit pe partea carosabila. Tanarul, aflat intr-o masina inmatriculata in Anglia cu volan pe dreapta, a intrat in TAF-ul pe care nu l-a observat, chiar in lama utilajului.



Din pacate, medicii sositi la fata locului nu au putut decat sa constate decesul tanarului.



UPDATE: 23.20



Tanarul care a decedat in accident locuia in Anglia de doi ani si lucra intr-o institutie de presa. Era casatorit si avea un copil, un baietel, de aproximativ un an. Venise acasa de trei zile sa-si vada parintii din Cosbuc si urma sa plece in Anglia luni, acolo unde-l astepta sotia si copilul. Martorii povestesc ca accidentul a fost unul cumplit, lama utilajului sectionand pur si simplu gatul tanarului. Parintii si sora tanarului au ajuns in zona la putin timp dupa accident, iar socul a fost maxim, tatal baiatului cazand pur si simplu la pamant de durere. “

Cu mare durere în suflet, echipa RADIO ROMÂNIA ONLINE, colegii ce-l numeau COBRA, transmit familiei îndurerate condoleaţe şi Dumnezeu să-l ierte!

Laurentiu Pintoi spune..


``Personal, pot spune că am vorbit cu Cobra în urmă cu 2 zile şi-l invitasem la Festivalul organizat de echipa RRO la Breaza pe 14 octombrie, şi nu era hotărât să vină. Urma ca în ziua de 15 octombrie să se reîntoarcă în Anglia. Rămăsese să ne vedem cât mai curând pentru a bea o bere, asa cum îi plăcea lui să zică. Şi în comentariile ce se regăsesc pe acest blog îşi exprima această dorinţă. Era un coleg model, plin de viaţă şi cu dorinţa maximă de a ajuta pe oricine îi solicita sprijinul.,,

Întreaga echipă RADIO ROMÂNIA ONLINE este îndurerată şi este alături de familia îndurerată.

Ar fi foarte multe lucruri de scris, însă suntem depăşiţi de situaţie. Vestea ne-a lovit ca un fulger şi ne-a şocat pe toţi cei ce-l cunoşteau.

Imaginea lui ne va rămâne întipărită în memorie şi ştim că al nostru COBRA este acolo sus, la Dumnezeu, printre îngeri.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE!

http://www.bistriteanul.ro/articol.php?id=1286989345833/

Alexandru Dinet

Articol preluat de pe: http://laurentiupintoi.wordpress.com/

luni, 11 octombrie 2010

Prostia omenească pe internet

Iar dau atenţie unor analfabeţi ce nu au loc de mine. Şi se întreabă de ce îi critic. Să vezi şi să nu crezi!
Următoarea imagine este de pe siteul unui post ce vrea să fie de radio.
Un site de râs

Nu aţi înţeles ce scrie? Nu vă vine să credeţi că poate fi real? Ok, să vă citez cele expuse:
Am ajuns unde neam dorit
Buna ziua acum 4 zile echipa RRO adica “Radio Romania Online” neau jichnit cu niste comentari facute pe postul lor, daca as fi in locul lor miar fii rusine sa zic ca am un radio cu numele de RADIO ROMANIA si cu un timp de auditeie de aproape 4 luni cu o experienta de elita pentru ascultatori.
Radio Atell a fost infintat pe data de 03.10.2010 de o saptamana sa zicem asa, cu o echipa obisnuita de DJ si Tehnicieni fara prea multa publicitate am reusit sa ii ajungem pe RRO si chiar sa ii depasim in cea ce orce radio vrea sa aiba “ASCULTATORI”
Ii multumim in special lu DJ.TzappY pentru emisia din data de 11.10.2010 “
Nu mă pot abţine fără a nu le transmite un mesaj:
MĂI COPII, VOI NU VEDEŢI CÂT SUNTEŢI DE PENIBILI?
DE CE NU ÎNCERCAŢI ÎNAINTE DE A FACE RADIO SĂ MERGEŢI SA RECUPERAŢI MATERIA DE LA CLASA A 2-a? CUM ESTE POSIBIL ÎNTR-O SINGURĂ FRAZĂ SĂ EXISTE ATÂTEA GREŞELI GRAMATICALE?
UN ULTIM MESAJ DIN PARTEA MEA: ACEI CÂŢIVA ASCULTĂTORI CARE ÎI AVEŢI ŞTIU CÂT DE AGRAMAŢI SUNTEŢI? SAU SUNT COPII DE 12 ANI? SAU V-AŢI CHINUIT MULT SĂ GASIŢI 5 COPII CARE SĂ VĂ SUPORTE 2 MINULTE PENTRU A FACE ACEL PRINT SCREEN?
Astfel de personaje sunt peste tot în lume, însă ce este mai trist că unii dintre ei au şi acel tupeu de a arăta nivelul prostiei. Îmi este jenă să citesc pe acel site numele postului RADIO ROMÂNIA ONLINE, un post de radio ce se respectă. cu emisiuni realizate de profesionişti, cu colaborări cu firme serioase si centre culturale de renume, post de radio respectat de numeroşi artişti de valoare, organizatorul a diverse festivaluri, partener media al mai multor evenimente culturale atât în ţară cât şi în străinătate.
Oare cum există atât de mult tupeu de a te compara cu nişte profesionişti? Mai există pretenţia a le cere unor astfel de copii să citească un Shakespeare când ei nu au nici cele mai mici cunoştinţe de limba română? Este dureros şi totodată jenant că avem de-a face cu astfel de specimene. Îmi lasă un gust amar această întâmplare şi mă face să-mi pun întrebarea: România încotro?
Un record de 17 ascultători este un motiv de mândrie? Mă îndoiesc. Nu contează cantitatea, ci calitatea. Însă de cele mai multe ori nu mai ştim să deosebim calitatea de rebuturi şi este trist. Acest site, acest post de “radio”, aceşti copii intră în categoria rebuturilor dovadă fiind cele expuse pe ceea ce se doreşte a fi un site, un loc unde vizitatorii să intre şi să înveţe ceva. Însă dacă ai cel puţin 2 clase nu poţi fi indiferent, ba mai mult, rişti să te apuce râsul.
Acesta este motivul pentru care am numit acest articol “Prostia omenească pe internet”.
În speranţa ca pe viitor să nu mai avem de-a face cu astfel de eşecuri umane, eu vă doresc…
O zi faină,
Alexandru Dinet
Articol preluat de pe :  http://laurentiupintoi.wordpress.com