duminică, 29 august 2010

12 trucuri pentru a-ti pastra calmul

Viata de zi cu zi ne ofera parca tot mai multe motive de enervare. Viteza cu care se desfasoara lucrurile, problemele cotidiene, neintelegerile cu ceilalti sunt doar cativa dintre numerosii factori de stres din viata fiecaruia. Dar cum stresul dauneaza sanatatii fizice si psihice, iata cateva trucuri prin care puteti incerca sa va mentineti calmul sau macar sa reduceti nivelul nervilor

sâmbătă, 28 august 2010

Facebook are o cota de piata mai mare ca eBay sau Yahoo!

Facebook are o cota de piata mai mare ca eBay sau Yahoo!Potrivit publicaţiei Financial Times, citată de Mediafax Business, reteaua de socializare Facebook are acum o valoare de piaţă de până la 33,7 miliarde de dolari, potrivit preţurilor la care s-au efectuat mai multe tranzacţii, capitalizarea companiei depăşind acum nume consacrate precum eBay sau Yahoo!


Acţiunile Facebook sunt tranzacţionate la cel mult 76 de dolari pe unitate, investitorii făcând eforturi să pună mâna pe pachete cât mai consistente înainte de o eventuală ofertă publică iniţială.
Analiştii anticipează că listarea Facebook la bursă va fi cea mai mare ofertă publică iniţială din sectorul IT de la cea efectuată de Google în 2004, de 1,67 miliarde de dolari

Spitalul Elias sta sub semnul mortii

  • Spitalul Elias sta sub semnul mortii
    (1/1)
    Spitalul Elias sta sub semnul mortii
  • Dupa ce ieri, Serban Marinescu, managerul Spitalului Elias din Bucuresti, s-a stins din viata in spitalul pe care l-a condus, astazi un angajat al aceluiasi spital a fost gasit spanzurat in incinta unitatii sanitare. 
    Barbatul in varsta de 57 de ani, muncitor la serviciul tehnico-administrativ, s-a sinucis in afara orelor de program de lucru, potrivit unui comunicat de presa. Cadavrul a fost descoperit in jurul orei 07.00, si inca nu se stie ce l-ar fi putut impinge pe barbat la sinucidere

Atentie la radarele amplasate in Judetul Ilfov

> Atentie la radarele amplasate in Judetul Ilfov!
  • Atentie la radarele amplasate in Judetul Ilfov!
    (1/1)
    Atentie la radarele amplasate in Judetul Ilfov!
  • In ziua de 27.08.2010 aparatele de supraveghere a traficului rutier sunt amplasate pe teritoriul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

    DN1 – Bucuresti – Ploiesti, pe raza localitatilor Snagov, Tancabesti, Balotesti,Saftica si Ciolpani;
    DN2 - Bucuresti - Urziceni, pe raza localitatilor Afumati, Voluntari, Ganeasa si Sindrilita – DJ 200 B Pipera-Tunari;
    DN3 – Bucuresti-Calarasi, pe raza localitatilor Pantelimon, Branesti si Izlaz;
    DN4 – Bucuresti – Oltenita, In orasul Popesti – Leordeni;
    DN5 – Bucuresti - Giurgiu, pe raza localitatilor Magurele, Jilava si 1 Decembrie;
    DN6 – Bucuresti – Alexandria pe raza localitatilor Cornetu , Bragadiru si Buda;
    DN7 – Bucuresti - Pitesti, In orasul Buftea;
    DJ601A, In localitatea Dragomiresti-Vale.

     
    In ziua de 28.08.2010 aparatele de supraveghere a traficului rutier sunt amplasate pe teritoriul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

    DN1 – Bucuresti – Ploiesti, pe raza localitatilor Tancabesti, Ciolpani, Saftica si Snagov;
    DN2 - Bucuresti - Urziceni, pe raza localitatilor Afumati, km. 19-20 si Voluntari, Ganeasa si Sindrilita;
    DN3 – Bucuresti-Calarasi pe raza localitatilor Pantelimon, Branesti si Izlaz;
    DN4 – Bucuresti – Oltenita, In orasul Popesti – Leordeni;
    DN5 – Bucuresti - Giurgiu, pe raza localitatilor Jilava si 1 Decembrie;
    DN6 – Bucuresti – Alexandria, pe raza localitatilor Bragadiru, Cornetu si Buda;
    DN7 – Bucuresti - Pitesti, In orasele Buftea si Chitila;
    DJ101- In localitatea Balotesti;

     

    In ziua de 29.08.2010 aparatele de supraveghere a traficului rutier sunt amplasate pe teritoriul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

    DN1 – Bucuresti – Ploiesti, pe raza localitatilor Tancabesti, Ciolpani, Snagov, Saftica si Balotesti;
    DN2 - Bucuresti - Urziceni, pe raza localitatilor Afumati, Voluntari, Ganeasa si Sindrilita;
    DN3 – Bucuresti-Calarasi, pe raza localitatilor Pantelimon, Branesti si Izlaz;
    DN4 – Bucuresti – Oltenita, In orasul Popesti – Leordeni;
    DN5 – Bucuresti - Giurgiu, pe raza localitatilor Jilava si 1 Decembrie;
    DN6 – Bucuresti – Alexandria, pe raza localitatilor Bragadiru, Cornetu si Buda;
    DN7 – Bucuresti- Pitesti, In orasul Chitila;
    DN1A- In localitatea Mogosoaia;
    DJ 200- In localitatile Stefanesti si Dascalu.

     

    In ziua de 30.08.2010 aparatele de supraveghere a traficului rutier sunt amplasate pe teritoriul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

    DN1 – Bucuresti – Ploiesti, pe raza localitatilor Saftica si Balotesti;
    DN2 - Bucuresti - Urziceni, In localitatile Afumati (km. 14-19) si Voluntari;
    DN3 – Bucuresti-Calarasi, pe raza localitatii Pantelimon;
    DN5 – Bucuresti - Giurgiu, pe raza localitatii Jilava;
    DN6 – Bucuresti – Alexandria, In localitatea Bragadiru;
    DN7 – Bucuresti- Pitesti, In orasul Chitila;
    DJ101- In localitatile Corbeanca si Moara-Vlasiei;
    DJ601A- In localitatea Dragomiresti-Vale;
    DJ 100- In orasul Otopeni;
    DJ 401 A- In localitatile Magurele, Clinceni si Domnesti;
    DJ 401- In comuna Vidra;
    DJ 301- In localitatile Cernica si Tanganu;
    DJ 101B- In comuna Gruiu;
    In orasul Voluntari- pe bulevardul Eroilor.

     

    In ziua de 31.08.2010 aparatele de supraveghere a traficului rutier sunt amplasate pe teritoriul judetului Ilfov, dupa cum urmeaza:

    DN1 – Bucuresti – Ploiesti – DJ 101B, pe raza localitatilor Ciolpani, Vladiceasca si Ciofliceni;
    DN2 - Bucuresti - Urziceni, In localitatile Afumati (km. 14-19), Voluntari, Ganeasa si Sindrilita;
    DN3 – Bucuresti-Calarasi, pe raza orasului Pantelimon;
    DN4 – Bucuresti – Oltenita, In orasul Popesti – Leordeni;
    DN5 – Bucuresti - Giurgiu, pe raza localitatilor 1 Decembrie si Jilava;
    DN6 – Bucuresti – Alexandria, In localitatile Bragadiru, Buda si Cornetu;
    DN1A- In orasul Buftea;
    DJ 200B- In comuna Tunari;
    DJ 601A- In localitatea Dragomiresti-Vale;
    DJ 200- In comuna Stefanestii de Jos;
    DJ 601- In localitatea Ciorogarla;
    DJ 101B- In statiunea Snagov; 
    In orasul Popesti-Leordeni, pe strada Leordeni.

Botezatu isi da cu parerea, iar Badea inchide Gura Presei

  • Botezatu isi da cu parerea, iar Badea inchide Gura Presei
    (1/2)
    Botezatu isi da cu parerea, iar Badea inchide Gura Presei
  • Am mai dat o raita pe site-ul care ne spune despre vedete si am aflat urmatoarele:
    Catalin Botezatu, cel mai ravnit burlac autohton,  crede ca fetele zilelor noastre se viseaza miss-uri si prezentatoare tv crezand ca aceste doua zone de activitate sunt accesibile fara prea mari eforturi. Designerul le compara pe aceste fete cu un tort care arata bine la exterior, dar care in realitate are un gust acru. Burlacul nostru, a afirmat intr-o interventie la Antena 1, ca asa este si cu frumutea femeii. “O vezi frumoasa si cand o cunosti mai bine iti dai seama ca nu e bine".


    Mircea Badea a anuntat din nou ca exista mari sanse ca emisiunea In gura presei pe care o realizeaza la Antena 3 sa isi incheie traseul. Potrivit acestuia, in luna septembrie, emisiunea In gura presei implineste 6 ani de existenta, o adevarata performanta in spatiul media autohton. Dupa acest traseu lung, Mircea Badea a spus ca resimte cu varf si indesat cei 6 ani de emisiuni zilnice, ne informeaza Vedeta.ro

joi, 19 august 2010

AlexUnder Base feat. Lys – Drums


Pe contul de YouTube al casei de discuri Roton a fost postat videoclipul AlexUnder Base si Lys pentru piesa Drums

Negru la Barocco Bar din Bucureşti


Sâmbătă, 21 august 2010, ora 4:00, Negru va mixa în cadrul petrecerii Noi + Voi Afterhours ce va avea loc la Barocco Bar din Bucureşti.
Barocco Bar: Str. Domnita Anastasia nr. 10, Bucuresti.
Informatii si rezervari: 0755.028.028.

Concert Ovidiu Scridon la Palatul Ghika din Bucureşti



Miercuri, 25 august 2010, ora 21:00, Ovidiu Scridon va concerta la Palatul Ghika din Bucureşti.
Palatul Ghika: Doamna Ghica 5, Bucuresti.
Sursa: www.folkblog.ro

DJ Zet la Aqua Club din Focşani



Sâmbătă, 28 august 2010, DJ Zet va mixa la Aqua Club din Focşani.
Informţii şi rezervări: 0745.035.606
Sursa: www.facebook.com

PREMIERA ! VIDEOCLIP MIHAI ONILA







Festival de folk pentru promovarea turismului…


La începutul lunii septembrie, în zona turistică Cîrnic din  Masivul Retezat, va avea loc prima ediţie a festivalului de folk “Floare de folk”, organizat de Asociaţia de Turism pentru Tineret ADEONA din Cluj-Napoca şi Asociaţia “SOS Terra Nostra” din Arad. Evenimentul are scop cultural şi de promovare a turismului. Printre artiştii care îşi pun muzica în slujba naturii sunt Emeric Imre, Dinu Olăraşu, Magda Puşcaş, Ioan Onişor, Mircea Vintilă, Dan Vană, Ionuţ Mangu, Marius Baţu şi Puiu Cazan.
Potrivit EVZ.RO,  programul festivalului este:
  • Vineri 3 septembrie 2010
16.00-20.00 sosire participanţi(public)
19.00-19.15 debutul festivalului
19.15-24.00 recitaluri folk
  • Sâmbătă 4 septembrie 2010
10.00-15.00 excursii de vizitare a zonei
15.00-19.00 atelier tiroliană
19.00-20.00 secţiunea “open stage”
20.00-24.00 recitaluri folk
24.00-focul de tabără
  • Duminica 5 septembrie
Festivităţile de închidere a festivalului

PREMIERA ! Noul clip El Negro- Be What You Want To Be

Astazi la ora 12.00 a avut premiera pe BestMusic.ro , cel mai nou videoclip semnat El Negro-Be What You Want To Be.
Propun sa il vizionam si noi .
Enjoy !
www.bestmusic.ro


20bestmusic%20%20%20Bestmusic%20ro2">
Vezi mai multe video din Muzica

Cărţile de identitate vor fi schimbate de la 1 ianuarie 2011

Începând cu prima zi a anului 2011, cartea de identitate electronică va fi obligatorie pentru toţi cetăţenii români. Autorităţile îşi doresc ca noile acte să arate la fel cu cele emise în majoritatea statelor din Uniunea Europeană.
Foto simbol: Libertatea
Noul buletin va conţine date biometrice, inclusiv amprente, iar datele de identitate vor fi stocate pe un cip, anunţă Realitaea.

Mai mult, pentru a putea călători în străinătate, începând cu vârsta de 6 ani, copii pot deţine cartea de identitate electronică. Statul va plăti 32 de milioane de euro pentru schimbarea cărţilor de identitate.
SURSA : http://www.libertatea.ro

Videoclip ADRIAN SINA- Hold on

Odată cu lansarea noului videoclip solo la melodia "Hold on", solistul trupei Akcent, Adrian Sina, a optat pentru o schimbare de look. Artistul a decis să se tundă aproape chel renunţând astfel la vechea frizură. Filmările pentru noul clip au avut loc în Egipt, la Sharm el-Sheikh, iar regizor a fost Iulian Moga, informeaza vedeta.ro.

Anda Adam - Show me

Pe canalul oficial de YouTube al celor de la Zrecords a apărut o noua piesă marca Anda Adam. Aceasta este intitulată "Show me", dar momentan nu se cunosc prea multe detalii despre materialul discografic.
În prezent, hit-ul artistei „Cadillac" este în Top 10 la postul de radio Mydonose din Turcia, iar melodia „Love On You" este #3 la Radio Dee-Jay din Albania.