joi, 20 mai 2010

La Mulţi Ani, Constantin şi Elena !!!

f_icoane4

La Mulţi Ani, Constantin şi Elena !

La ceas de Sărbătoare, urări de bine şi La Mulţi Ani, tuturor sărbătoriţilor purtători ai numelor Sfinţilor Constantin şi Elena !

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.

Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi “Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati”. Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena.

In aceasta zi, praznuirea vietii si patimirii sfintilor martiri Constantin Voda Brancoveanu si cei patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Eanachie Vacarescu.

Dupa cum il caracterizeaza N. Iorga, Constantin Brancoveanu “a stiut, in curs de un sfert de veac, sa serveasca pe turci, de nevoie, fara sa paraseasca nici un drept al tarii sale; a stiut sa inlature stapanirea neconditionata a crestinilor, austrieci, poloni, rusi, asupra pamantului romanesc; a stiut sa lege de muntenii sai, prin legaturi culturale si politice, Moldova; a stiut, chiar dupa ce legaturile politice cu Ardealul au fost rupte, sa pastreze inca pe acelea ale culturii cu acest pamant. Si, in acelasi timp, prin acea larga opera de cultura rasariteana, de cultura in toate limbile Rasaritului, prin gazduirea fruntasilor bisericesti ai Orientului, patriarhi, mitropoliti, dascali, prin operele lui de ctitorie la toate “locurile sfinte”, el a stiut, fata de regiunile siriene, arabe, caucasiene supuse ori vasale turcilor, ca si fata de grecitatea europeana, sa inlocuiasca pe imparatii bizantini de odinioara, ca urmas legitim al carora era privit. Domn autonom in tara lui, inconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, in intreaga lume a Orientului, aceasta a fost situatia lui Constantin Voda Brancoveanu”.

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”).

Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torta”, “faclie”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele (“lumina arzatoare a soarelui”).

La Mulţi Ani, Constantin şi Elena !!!


product181865_big

SIBILLA

imagini preluate de pe google.ro

rugăciune – youtube

informaţii preluate de pe www.ortodoxism.ro


La aprozar: (bancul zilei)

Cu ce va pot servi?- Doua kilograme de cartofi; dar, fiecare impachetat separat!Vanzatorului nu-i convine dar iampacheteaza cartofi si spune:- Altceva, va rog?

- Un kilogram de portocale; dar, fiecare portocala impachetata separat!

Vanzatorul ii indeplineste dorinta, bombanind infundat.

Clientul da ochii roata prin aprozar si, luminandu-se la fata, intreaba:

- Dar ce este acela negru, de acolo?

- Mac, cretinule!… Dar nu-i de vanzare!…

Accident tragic in Honduras (Videoclipul zilei)

Membrii unei familii din Honduras s-au rasturnat cu masina din cauza vitezei excesive. O fetita de 15 ani a murit!

Am trecut sa va salut! (Poza Zilei)

Un planor s-a prabusit in curtea unei familii Bicester, Oxfordshire, UK. Din fericire nimeni nu a fost ranit!

miercuri, 19 mai 2010

Lenesul zilei (Bancul Zilei)

La un bal, se duce unu' la o tipa: - Papusa, dansezi? - Da, sigur. - Pai, atunci lasa-ma pe mine sa stau pe scaun. =))=))

Femeile astea ne mananca zilele! (Videoclipul Zilei)

Ups... S-a spart! (Poza Zilei)


3 ruşi, 2 europeni şi un chinez pleacă pe Marte

Trei ruşi, doi europeni şi un chinez, vor pleca pe 3 iunie într-o simulare voiaj spre Marte, de un an şi jumătate. Astronauţi ruşi s-au declarat mândri să fie pionieri în explorarea planetei roşii.

Foto simbol - EPA

"Va fi o încercare dificilă pentru noi toţi. Nu ne vom putea vedea familiile, prietenii, dar cred că va fi un moment uluitor în vieţile noastre", a declarat unul dintre ruşi, la o conferinţă de presă de la Moscova, potrivit site-ului ziare.com.

Experimentul are scopul de a dovedi că oamenii pot face faţă duratei unei expediţii reale spre Marte, care presupune un drum de 250 de zile la dus, 30 de zile petrecute pe Marte şi 240 de zile la revenirea pe Pământ.

luni, 17 mai 2010

Cand nu ai ce face, iati faci de lucru!!!

Salutare prieteni, si prietene....stiti voi cand avem prea mult timp liber si nu avem ce face trebuie sa ne gasim de lucru , nu?? Ei iata ca eu mi-am gasit de lucru:-d si mi-am folosit web-ul pe post de aparat de fotografiat....sper ca nu o sa va speriati de ce urmeaza, ba chiar o sa va amuzati foarte tare.......daca sunteti amabili si ati dori sa imi lasati si mie commentari la cea ce veti vedea mai jos. Va multumesc foarte mult si va mai astept pe blogul meu. Va doresc vizionare placuta si o zi buna, Alexandru Dinet.




















Sper ca v-au amuzat in destul pozele mele in cat sa imi lasati si voi un commentariu.
Va multumesc mult o zi buna!!! Alex Dinet

sâmbătă, 15 mai 2010

Ce fel de Muzica asculti??

Salutare dragii, mei prieteni m-am gîndit sa vad fiecare ce fel de muzica asculta!!!
Pentru a raspunde mai jos unde scrie ``comentarii`` dai un clic acolo , aţi scri un nume sicomentariul tau!!! Va aştept cu cat mai multe commentari!! O zi buna , Alexandru Dinet.

marți, 11 mai 2010

Bancul ZILEI

Ajutor de nadejde:

Mama vine acasa intr-o haina noua de blana. - Cand ti-a cumparat taticu blana? - intreaba fiul - Daca m-as fi bazat pe taica-tu, nu te-as fi avut nici pe tine... :)) :)) :)) . O zi Buna va doresc Alexandru Dinet.

Poza ZILEI

Secventele cu Dorel tot mai comice sunt triste si adevarate

Videoclipul ZILEI

O pisica isi resusciteaza prietena moarta... :(


Uups! Adrian Mutu şi Bianca Drăguşanu, surprinşi în acelaşi hotel (video)


Scos din circuitul fotbalistic de scandalul pastilelor de slăbit, Mutu a venit acum două săptămâni în România pentru a-şi petrece weekendul. S-a cazat la Hotelul Howard Johnson.

Sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, "Briliantul" a ieşit din hotel însoţit de câţiva prieteni buni şi a demarat în trombă spre, hotelul Novotel, unde a ajuns la 19.45, informează Star, citat de Click!. Surpriza, însă! La mai puţin de două ore după el, a sosit şi blonda lui Bote.

Şi ce mai coincidenţă! Fotbalistul şi iubita lui Botezatu s-au "nimerit" în acelaşi hotel, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră! Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Bianca, intrând grăbită în hotel. La plecare, blonda a fost condusă până în parcare de prietenul lui Mutu, Alin. La puţin timp după ce a plecat Bianca din hotel, fotbalistul a "şters-o" şi el.

Să-l fi trădat blonda pe Bote, chiar în timp ce creatorul de modă transpira la antrenamentele de la "Dansez pentru tine"? Cert este că relaţia dintre Bianca şi Bote scârţâie de mai bine de o lună, de când ei se joacă de-a despărţirea.

Monica Columbeanu, actriţă porno pentru 12.000 de euro


După ce a ridicat recent mingea la fileu, declarând că nu exclude varianta unei cariere în industria porno, Monica Columbeanu are deja parte de primele oferte.

Cea mai impresionantă dintre ele vine de la Pierre Woodman, catalogat drept „regele porno din Franţa”.

După ce a văzut fotografiile cu Monica Columbeanu, dar şi ale altor frumuseţi mioritice, renumitul regizor XXX - a realizat peste 60 de filme şi se laudă că a făcut sex cu aproximativ 3.500 de femei - i-a propus tinerei un salariu record: 1.200 de euro pe lună!

Monica Columbeanu nu a dat încă un răspuns, scrie vdtonline.ro. Pusă la curent cu oferta făcută de francez, Monica Columbeanu nu a spus nici „da”, dar nici „nu”. Cine ştie, poate la un eventual divorţ va ţine cont de propunerea „regelui porno”

Bianca Drăguşanu se înfometează ca să arate bine


Bianca Drăguşanu recunoaşte că a făcut sacrificii imense ca să aibă silueta care a consacrat-o. Chiar şi cu preţul sănătăţii ei.

„Mi-a fost foarte greu să slăbesc, am făcut foamea şi acum am ulcer. La 23 de ani am început regimul, am dat jos 15 kilograme. Şi acum mă înfometez ca să mă menţin şi să reuşesc, la 28 de ani, să urc pe podium cu fete de 17.

Mănânc o singură dată pe zi, până în ora 16.00, şi atunci numai frunze”, a declarat asistenta lui Dan Capatos pentru Click. În plus, din noua ei viaţă nu lipseşte nici sportul.


„Merg la sală, mă plimb cu rolele, merg pe jos şi fac masaj o dată la două zile. Doar de sărbători îmi permit luxul să mănânc de două ori pe zi”, a completat fosta - şi probabil viitoarea - blondă a lui Bote, scrie vdtonline.ro. Dar succesul de care se bucură acum a meritat probabil orice sacrificiu. Altfel cine ar fi observat-o pe „tânăra durdulie din Petroşani”?

luni, 10 mai 2010

Talent Uimitor!!!




Astept si comentarile voastre despre acesti baieti!! O zi Buna Alexandru Dinet.:*

Program de spart parole yahoo!!!

In primul rand ce intelegeti voi prin a sparge o parola de messenger ? A o fura ? Nu e acelasi lucru . Toata lumea e innebunita sa sparga o parola de messenger pentru a se lauda ca a spart-o , iar daca face rost de o parola , isi da seama ca nu are ce face cu ea .

De ce nu se poate sparge o parola de messenger ? Simplu . In primul rand nu e casanta . Cat de greu se obtine o parola de messenger ? De la foarte simplu la imposibil , totul depinde de proprietarul ID-ului . Parola se poate cere , se poate fura profitand de inteligenta scazuta a proprietarului Dar desigur se poate ghici . Multe parole sunt absolut stupide : numarul de telefon , data nasterii , 123456 , qwerty si alte prostii . CONCLUZIA E CA NU VEI REUSI SA SPARGI DELOC O PAROLA DE YAHOO !!!! wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink wink