sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Viteza excesiva face victime in Timis

Opel Meriva implicat in accidentAccident cu trei victime pe ruta Timișoara – Moravița, în județul Timiș. O familie din orașul Ciacova a ajuns la spital, sâmbătă dimineață, după ce s-a răsturnat de mai multe ori cu mașina în câmp. Accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, potrivit polițiștilor.



Accidentul s-a petrecut, sâmbătă dimineață, între localitățile Șag și Pădureni. Persoanele implicate înaccident veneau de la Ciacova, cu un Opel Meriva, și mergeau către Timișoara. Din cauza vitezei excesive, după ce a trecut de pasajul de la Pădureni, șoferul a pierdut controlul volanului.
Potrivit agenților de circulație, mașina a derapat pe șosea, iar conducătorul auto nu a mai reușit să o redreseze, deși e șofer profesionist. Autovehiculul a ajuns în câmp, la mai bine de 50 de metri de șosea, după ce s-a dat de mai multe ori peste cap. Autoturismul a fost serios avariat.
Alți conducători auto au oprit pentru a acorda primul ajutor și au sunat la serviciul de urgență 112. La locul accidentului au ajuns în scurt timp trei mașini ale salvări și echipajul de descarcerare al pompierilor militari. 
Trei persoane au fost rănite. Șoferul, soția și încă o tânără aflată pe bancheta din spate în autoturismul Opel Meriva. Cele trei victime au fost transportate la spital, cel mai grav rănit fiind șoferul.
Din primele cercetări, polițiștii spun că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive pe carosabilul umed.
Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate timp de mai bine de jumătate de oră.

Sursa: tion.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu