vineri, 8 aprilie 2011

Tatăl lui Dorel Marcu, "criminalul de pe messenger", dă vina pe victimă

Tatăl lui Dorel Marcu
Tatal lui Dorel Marcu
În timp ce familia băiatului care şi-a ucis soţia însărcinată în Spania dă vina pe fată pentru cele întâmplate, rudele fetei, aflate în ţară, susţin că Dorel Marcu a recunoscut tot timpul paternitatea copilului ucis în pântecul mamei sale.



"Mi-a distrus viaţa de când a venit în casa mea. M-a distrus cu
 totul de când a venit. Dar nu am putut să o scot afară din casă, că nu mai aveam treabă", povesteşte printre lacrimi Dorel Marcu, tatăl tânărului de 21 de ani care şi-a ucis soţia însărcinată la începutul acestei săptămâni.
Familia tânărului plecat în Spania dă vina pe fată şi pe mama acesteia, care l-ar fi adus la capătul răbdărilor, inclusiv prin bătăi.
Dorel Marcu
Ana Coşărcariu, mătuşa Viorelei Moldovan, susţine însă contrariul. "În familia noastră nu au fost niciodată nici măcar vorbe urâte, de unde bătăi? Ceea ce spun oamenii aceştia sunt aberaţii. De cinci ani au fost cei doi tineri împreună, chiar şi fata de trei ani este fata lui. Şi niciodată nu a spus despre copilul cu care era însărcinată Viorela că nu ar fi al lui", susţine Ana Coşărcariu. 

"Era ca o slugă în casa lor" 


Mătuşa Viorelei mai spune că nepoata ei a fost ucisă chiar în ziua în care avea programare la ecograf pentru a afla starea de sănătate şi sexul fătului. Înainte de a pleca în Spania, Dorel şi Viorela au locuit la părinţii fetei.

"Fata noastră era tratată ca o slugă la ei în familie. De aceea a ţinut mama ei foarte mult să meargă la ea în Spania. Dar şi-a adus şi criminalul în casă fără să ştie", povesteşte Ana Coşărcariu.
Potrivit ei, între cei doi tineri nu au existat certuri semnificative, nici măcar în ultima perioadă. "L-a iubit mult copila. Ca tinerii, vroia o familie, dorea să stea alături de bărbat. Pentru el a şi părăsit şcoala, după ce a rămas însărcinată cu primul copil, în clasa a noua. A renunţat la liceu, că aşa îi spunea el, că ce îi mai trebuie unei femei să meargă la şcoală. El, care a terminat numai opt clase", mai spune Ana Coşărcariu. 

Fata va fi înmormântată în Spania 

Mama Viorelei Moldovan nu mai doreşte să aibă vreun contact cu România în urma celor întâmplate.
"Am vorbit astăzi cu ea, pentru prima dată după crimă. Sper să poată trece, căci mai are o fată şi o nepoţică de crescut. Fata de 13 ani e încă în stare de şoc. Ea mi-a tot spus la telefon să fim tari, dar numai ea ştie ce e în sufletul ei. O iubea mult pe Viorela", povesteşte mătuşa fetei.
Alături de bunica fetei, Ana Coşărcariu va pleca mâine în Spania, pentru a participa la înmormântare.
Dorel Marcu, de 21 de ani, a şocat Spania după ce şi-a strangulat, cu o cravată, prietena însărcinată în cinci luni, iar câteva minute mai târziu şi-a contactat tatăl din România, căruia i-a arătat, prin camera web, corpul neînsufleţit al tinerei de numai 19 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu